Odată cu admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 se naște următoarea întrebare legitimă:

Ce se va întâmpla cu procesele – verbale de constatare și sancționare a contravențiilor aplicate pe întreaga perioadă a stării de urgență?

Pentru a anula sancțiunea aplicată în cuprinsul procesului – verbal de contravenție, persoana interesată trebuie să se adreseze instanței de judecată competente în vederea soluționării unei astfel de cereri. Aceasta este singura modalitate prin care contravenientul poate fi absolvit de răspunderea contravențională.

Termenul în care persoanele interesate pot formula plângere contravențională împotriva procesului verbal este de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Odată cu calcularea celor 15 zile sunt relevante și dispozițiile referitoare la suspendarea termenului sau o eventuală repunere în termen. În acest sens, trebuie avută în vedere perioada pentru care a fost instituită starea de urgență, cât și / sau orice alte împrejurări justificate care au împiedicat formularea plângerii contravenționale în termenul prevăzut de lege.

În vederea motivării plângerii contravenționale facem referire la câteva dintre considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională odată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate:

Curtea a reținut că dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale.

În aceste condiţii, actele normative cu putere de lege și actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc și se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condițiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate. Or, Curtea constată că dispozițiile art.28 alin.(1) prin sintagma ”nerespectarea prevederilor art.9 constituie contravenţie” califică drept contravenție încălcarea obligaţiei generale de a respecta și de a aplica toate măsurile stabilite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravenţională.

În mod implicit, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

Mai mult, prevederile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 stabilesc în mod nediferențiat pentru toate aceste fapte, independent de natura sau gravitatea lor, aceeași sancțiune contravențională principală. În ceea ce privește sancţiunile contravenţionale complementare, deși legea prevede ca acestea se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei, atâta vreme cât fapta nu este circumscrisă, evident că nu se poate determina nici natura sau gravitatea sa pentru a stabili în mod just sancțiunea complementară aplicabilă.

În concluzie, Curtea a constatat că prevederile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum și principiul restrângerii proporționale a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituție ( https://www.ccr.ro/download/comunicate_de_presa/Comunicat-de-presa-6-mai-2020.pdf ).