Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă

  1. muncii, art. 247, art. 250

Regulamentul Intern, art. 83 alin. (1) lit. VI şi art. 83 alin. (3)

Refuzul nejustificat şi repetat al salariatului de a preda cheile maşinii conduse în timpul serviciului. Raportat la împrejurarea că autocamionul în sine reprezenta mijloc de îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii apelante, fiind proprietatea acesteia, fapta intimatului de a nu se conforma dispoziţiilor angajatorului în sensul predării cheilor reprezintă o acţiune în legătură cu munca exercitată şi care constă într-o inacţiune săvârşită cu vinovăţie prin care se încalcă obligaţia stabilită prin Regulamentul intern, conducând la indisponibilizarea camionului prin care firma îşi putea îndeplini obiectul de activitate.

(C. Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1444/2019, www.portal.just.ro)

Criticile apelantei vizând hotărârea instanţei de fond se referă la greşita reţinere de către instanţa de fond a situaţiei de fapt cu consecinţe în ceea ce priveşte temeinicia deciziei de sancţionare disciplinară.

Prin decizia de sancţionare disciplinară nr. 335 din 17 mai 2018 emisă de apelantă s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 213 din 14 martie 2017 al intimatului, reţinându-se faptul că în data de 2 mai 2018, la întoarcerea din concediul pentru incapacitate temporară de muncă efectuat de intimat până în data de 27 aprilie 2018 inclusiv, acesta a refuzat să predea către Departamentul Operaţional rândul de chei pe care le avea în posesie de la vehiculul cu numărul de înmatriculare (..), proprietatea societăţii, precum şi certificatul de înmatriculare, în original, cu seria (..) al vehiculului.

Cât priveşte motivarea în drept a deciziei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. VI şi art. 83 alin. (3) din Regulamentul Intern al societăţii apelante.

Analizând hotărârea instanţei de fond, Curtea reţine că motivarea acesteia a avut în vedere exclusiv netemeinicia deciziei de sancţionare disciplinară, sens în care sunt nefondate susţinerile intimatului cu privire la viciile de formă ale procedurii disciplinare. Astfel, referindu-se la cercetarea disciplinară intimatul a invocat alterarea conţinutului procesului-verbal nr. (…) având ca obiect restituirea bunurilor sale personale, însă procesul-verbal nu face parte din procedura cercetării disciplinare, fiind ulterior deciziei de sancţionare disciplinară atacată în cauză şi are ca scop constatarea predării unor bunuri personale. De asemenea, susţinerea că instanţa de fond a apreciat că predarea-primirea autocamionului către apelantă trebuia să respecte principiul simetriei şi să fie făcută tot pe bază de proces-verbal de predare primire nu antamează cerinţe de legalitate ale deciziei de sancţionare, ci tot aspecte de temeinicie.

Atâta timp cât considerentele instanţei de fond au vizat exclusiv netemeinicia măsurii concedierii disciplinare şi doar angajatorul a formulat apel împotriva sentinţei de fond, Curtea subliniază împrejurarea că legalitatea deciziei de sancţionare nu mai poate fi pusă în discuţie în cadrul apelului.

Curtea observă că motivarea instanţei de fond are ca şi considerent principal ideea că refuzul intimatului de a preda rândul de chei de la vehicul este justificat deoarece apelanta îi luase bunurile personale din maşină, bunuri care i-au fost predate ulterior concedierii. În opinia instanţei de fond, predarea cheii fără semnarea unui proces-verbal făcea posibilă dispariţia lucrurilor din camion care ulterior putea să-i fie imputată intimatului. În ceea ce priveşte talonul maşinii, instanţa de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada refuzului de predare a acestuia.

Conform art. 247 C. muncii „(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

(2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.”

Esenţial în analiza prezentului apel este stabilirea împrejurării dacă intimatul în calitate de salariat al apelantei a săvârşit o faptă în legătură cu munca constând într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat obligaţiile ce îi reveneau în baza regulamentului intern sau contractul individual de muncă.

Cu privire la fapta reţinută în sarcina intimatului prin decizia de sancţionare Curtea reţine că potrivit art. 83 alin. (1) pct. VI din Regulamentul intern al apelantei se consideră abatere disciplinară şi se sancţionează disciplinar refuzarea nejustificată a executării ordinelor şi dispoziţiilor legale ale superiorilor sau incitarea altor angajaţi să o facă, iar conform art. 83 alin. (3) din acelaşi act normativ se consideră abatere disciplinară refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu.

Abaterea disciplinară imputată intimatului prin decizia de sancţionare disciplinară nr. 335 din 17 mai 2018 constă în refuzul la data de 2 mai 2018 de a preda către Departamentul Operaţional a rândului de chei pe care le are în posesie de la vehiculul cu numărul de înmatriculare (…), proprietatea societăţii, precum şi certificatul de înmatriculare, în original, cu seria (…) al vehiculului.

Nu prezintă relevanţă în cauză referirea apelantei la contextul sancţionării anterioare a intimatului sub aspectul imputării unei cantităţi de motorină lipsă de 350 litri, deoarece pe de o parte decizia nr. 259 din 21 februarie 2018 nu formează obiectul prezentei cererii, iar pe de altă parte potrivit declaraţiei intimatului din 26 februarie 2018 intimatul şi-a asumat această lipsă de motorină, fiind de acord cu reţinerea sumei aferente din garanţia constituită la apelantă.

Curtea constată că intimatul era angajatul apelantei în funcţia de şofer autocamion, calitate în care i s-a predat pe bază de proces-verbal de predare-primire autocamionul (…).

Autocamionul în cauză era proprietatea apelantei, intimatul fiind un detentor precar al acestui bun predat pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi reveneau ca şofer. Din perspectiva predării autocamionului către apelantă trebuie avute în vedere împrejurarea că aceasta presupunea atât predarea cheilor autocamionului, cât şi a documentelor ce permiteau utilizarea autocamionului, adică a talonului.

Intimatul a susţinut că a vrut să restituie aceste chei, dar numai pe bază de proces-verbal, iar în ceea ce priveşte talonul acesta se găsea în cabina autocamionului.

Din probatoriul administrat, Curtea constată că nu s-a făcut dovada că intimatul a intenţionat să predea cheile autocamionului şi că ar fi solicitat încheierea unui proces-verbal de predare-primire în acest sens. Astfel, intimatul nu a făcut nici o probă în sensul că ar fi avut disponibilitatea să predea cheile autocamionului, dar că ar fi solicitat încheierea unui proces-verbal în acest sens şi apelanta ar fi refuzat. Nu există nici o cerere înregistrată la apelantă prin care să fie prezentată această cerinţă a intimatului, de predare pe bază de proces-verbal.

Din contră, reiese că intimatul a avut o atitudine constantă, de lungă durată, prin care a încercat să indisponibilizeze autocamionul apelantei. Astfel, din decizia nr. 259 din 21 februarie 2018, decizie prin care intimatul a fost sancţionat disciplinar cu avertisment scris, Curtea reţine că la data de 19 februarie 2018, când i s-a solicitat intimatului să efectueze măsurătorile de volum a combustibilului rămas în rezervor după ultimul voiaj, intimatul a refuzat să predea cheia camionului înmatriculat cu numărul (…). Această sancţiune disciplinară nu a fost contestată, rămânând definitivă.

Ca urmare a solicitării de restituire a cheilor maşinii din data de 2 mai 2018, intimatul nu s-a conformat acestei solicitări a angajatorului său de predare a bunului încredinţat pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, nefăcând dovada înregistrării vreunei cereri în sensul ca predarea autocamionului şi implicit a cheilor să se facă pe bază de proces-verbal de predare-primire.

Mai mult, deşi sancţionat conform decizia de sancţionare disciplinară nr. (…), abia la data de 25 iunie 2018 conform cererii înregistrate sub nr. 35 din 25 iunie 2018 a solicitat apelantei să preia autocamionul şi să i se predea bunurile personale, menţionând că talonul de înmatriculare s-ar afla în cabina autotractorului.

Prin urmare, se observă că primul refuz de predare a cheilor maşinii datează din luna februarie 2018 şi că predarea concretă a lor a avut loc ulterior sancţionării disciplinare din 17 mai 2018 abia în luna iunie 2018. Este vorba de o manifestare conştientă de voinţă din partea intimatului care a avut ca scop indisponibilizarea autocamionului proprietatea apelantului.

Curtea apreciază că raportat la împrejurarea că autocamionul în sine reprezenta mijloc de îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii apelante, fiind proprietatea acesteia, fapta intimatului de a nu se conforma dispoziţiilor angajatorului în sensul predării cheilor reprezintă o faptă în legătură cu munca exercitată şi care constă într-o inacţiune săvârşită cu vinovăţie prin care se încalcă obligaţia stabilită prin art. 83 alin. (1) pct. VI şi art. 83 alin. (3) din Regulamentul intern.

În ceea ce priveşte justificarea refuzului de predare a cheilor reţinută de instanţă, se remarcă disproporţia valorică între bunul indisponibilizat societăţii angajatoare, autocamionul, şi bunurile personale ale intimatului care se regăseau în cabina autocamionului (ca de exemplu astfel cum reiese din procesul-verbal din 20 aprilie 2018: o pereche papuci uzaţi, o pereche pantofi uzaţi, 2 sticle spirt medicinal, un deodorant folosit, 2 pachete şerveţele umede, o pereche mătănii, 5 iconiţe, 5 pixuri, o cutie TIC-TAC, un ceas masă, diverse bilete cu notiţe, o bucată capăt şurubelniţă, o rolă şerveţele, un capsator, o oglindă, 2 pereche căşti in – ear, o pereche hands free, medicamente, 4, 5 euro, 2 unghiere, un cuţit, o lanternă, 3 prosoape, 2 pahare plastic, 1 fanion, o placă înmatriculare SUA, 2 sticle Perla Harghitei (1/2 l), 5 covoraşe, 1 bax apă Aqua Carpatica, o faţă de masă plastic, 1 sticlă Stalinskaya începută, o caserolă, 6 cd-uri, 2 buc şapcă, 2 bile scaune, 1 fes, 1 ibric, 1 pistol aer, o pereche papuci, 2 lădiţe de plastic, 1 polonic, 4 role şerveţele, o cutie cu un cablu USB şi un încărcător Piloton, 1 spray insecte, 1 cordon izolaţie, o apă colonie începută, 4 hărţi, 3 role punguţe de plastic, 1 bidon plastic cu robinet, 1 bidon plastic 10 l, 2 ştergar verde, o sacoşă rafie cu diverse, un tocător plastic, un castron inox, 2 umeraşe cu haine, 2 perechi pantaloni şi o geacă, 3 pachete şerveţele, o plasă rafie cu diverse pentru gătit, o pereche de mănuşi, o pernă, o pernă mică, 2 paturi, un detergent vase început, o bucată grill, o savonieră cu săpun, o cutie zahăr cubic, o butelie voiaj – fără robinet, sac cu diverse alimente).

Pe de altă parte, chiar dacă astfel cum reiese din procesul-verbal nr. 361 din 27 iunie 2018 şi alte bunuri (cameră video, staţie radio) se găseau în autocamion, dar nu au fost menţionate în procesul-verbal din 20 aprilie 2018 când angajatorul a luat măsura deschiderii autocamionului cu cheia de rezervă, în măsura în care intimatul susţinerea că i s-au reţinut sau sustras bunuri din autocamion soluţia legală era să se adrese organelor de poliţie, iar nu să refuze la rândul său predare cheilor şi a talonului autocamionului, indisponibilizând practic bunul societăţii.

Relativ la susţinerea apelantei că intimatul nu terminase cursa care trebuia să se efectueze pe ruta Germania-Turcia în perioada 12 aprilie 2018 – 18 aprilie 2018, neputându-se finaliza în România, Curtea apreciază că aspectul finalizării sau nu a cursei încredinţate nu a format obiectul cercetării disciplinare, neputând avea relevanţă în ceea ce priveşte predarea cheilor şi talonului autocamionului. În mod similar nu prezintă relevanţă susţinerea intimatului conform căreia în cadrul societăţii existau maşini disponibile pentru onorarea comenzilor, în stare de funcţionare, însă nu existau şoferi, deoarece fiind proprietara autocamionului apelanta avea prerogativa de a dispune de el, fără a putea fi condiţionată de salariatul său în a-şi justifica măsura solicitării de restituire a autocamionului.

Din perspectiva existenţei sau inexistenţei unui prejudiciu prin indisponibilizarea autocamionului, Curtea apreciază că sancţionarea disciplinară a avut ca temei refuzul predării cheilor şi talonului, neurmărindu-se atragerea răspunderii patrimoniale pentru un eventual prejudiciu cauzat prin indisponibilizarea bunului.

În ceea ce priveşte refuzul predării talonului autocamionului, intimatul a susţinut că acesta se găsea în cabina autocamionului şi că prin urmare nu i se poate imputa refuzul predării acestuia.

Sub un prim aspect, Curtea învederează că deja a reţinut refuzul intimatului de predare a cheilor autocamionului, refuz prin care practic s-a împiedicat şi accesul în cabina autocamionului. Abia la momentul în care apelanta a folosit cheile de rezervă şi a procedat la data de 20 aprilie 2018 la inventarierea lucrurilor personale ale intimatului existente în cabina autocamionului se pune problema dacă într-adevăr talonul autocamionului se afla în cabină sau nu şi dacă apelanta avea posibilitatea reală să folosească autocamionul dispunând de cheile de rezervă şi de talonul autocamionului.

Instanţa de fond a statuat că nu s-a făcut dovada că reclamantul a refuzat predarea talonului autocamionului, făcând însă o apreciere trunchiată şi eronată a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză.

Astfel, deşi se referă la declaraţia martorului M.A. propus de intimatul reclamant şi reţine că participând la inventarierea bunurilor scoase în lipsa intimatului-reclamant nu cunoaşte exact situaţia talonului, declarând „Eu personal nu am văzut dacă talonul se afla la bordul vehiculului la momentul inventarierii întrucât eu stăteam jos şi altcineva scotea ce se găsea.”, omite însă a se referi la declaraţia aceluiaşi martor în sensul că „După desfacerea contractului de muncă, într-o seară, la orele 2100, fiul reclamantului a predat cheile camionului către agentul de pază. (…) Ştiu că atunci când fiul reclamantului a adus cheile, agentul de pază l-a întrebat dacă are asupra sa şi talonul maşinii.”

În ceea ce priveşte declaraţia martorului D.A.D. propus de apelanta-pârâtă instanţa de fond s-a raportat numai la susţinerea că „Talonul a fost predat în felul următor: Reclamantul a venit la mine în birou, mi-a zis „Hai, să vă predau talonul”, am mers la camion, el s-a urcat, eu am rămas jos, şi mi l-a dat. Nu am văzut de unde l-a scos. Arăt că eu nu m-a urcat în momentul respectiv în camion pentru că urcasem anterior, fără a se referi la declaraţia conform căreia „La câteva zile după desfacerea contractului de muncă şi după alte câteva zile a venit personal cu talonul pe care mi l-a dat mie.”

Coroborând cele două declaraţii rezultă că ulterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, fiul intimatului s-a prezentat la un agent de pază al apelantei căruia i-a predat cheile autocamionului, moment la care acesta a fost întrebat şi de talonul maşinii, iar abia pe urmă intimatul a venit la coordonatorul de transport şi, după ce s-a urcat doar el în cabina camionului, i-a predat talonul maşinii.

Se reţine că talonul maşinii nu apare pe inventarul întocmit la data de 20 aprilie 2018, iar în măsura în care intimatul chiar era de bună-credinţă şi ar fi vrut să predea certificatul de înmatriculare despre care susţinea că se află în cabina camionului putea să indice apelantei în concret unde anume în cabină se regăseşte acest talon. În speţă însă, după concedierea sa, după predarea cheilor camionului de către fiul său, intimatul s-a prezentat la sediul firmei şi, fără a fi însoţit de un reprezentant al apelantei, a urcat în cabina camionul şi a predat ulterior talonul.

Ceea ce este de reţinut este împrejurarea că în succesiunea evenimentelor trebuie avut în vedere următoarele aspecte probate: refuz din luna februarie 2018 de predare a cheilor autocamionului, inventariere din 20 aprilie 2018 a lucrurilor personale din cabina autocamionului în care s-a intrat cu cheia de rezervă a societăţii când nu s-a găsit talonul, refuz în data de 2 mai 2018 de predare a cheilor autocamionului şi a talonului, concediere disciplinară pe 17 mai 2018, predare ulterioară a cheilor autocamionului de către fiul intimatului şi abia pe urmă a talonului maşinii de către intimat, după ce anterior s-a urcat singur în cabina autocamionului. Astfel, se remarcă împrejurarea că abia la data de 25 iulie 2018 în procesul-verbal de predare a bunurilor personale intimatul face vorbire pentru prima oară de împrejurarea că talonul s-ar afla în cabina camionului.

Această situaţie de fapt confirmă împrejurarea că în realitate şi în ceea ce priveşte talonul camionului a existat un refuz de predare, cu consecinţa că deşi apelanta dispunea de cheile de rezervă nu putea folosi camionul deoarece legislaţia rutieră impune ca şoferul camionului să aibă asupra sa actele maşinii, printre care se regăseşte şi talonul în cauză.

În plus, Curtea consideră că intimatul nu era în măsură să condiţioneze predarea cheilor camionului şi a talonului aferent de alocarea de către apelantă a unui alt camion, acesta fiind atributul exclusiv al apelantei şi o măsură a apelantei în sensul nealocării altui camion neputând justifica indisponibilizarea autocamionului anterior alocat, acesta fiind proprietatea apelantei şi bun prin intermediul căruia îşi îndeplinea obiectul de activitate.

În consecinţă, Curtea apreciază că în cauză a fost săvârşită o abatere disciplinară de către intimat, abatere care a fost sancţionată de către apelantă conform deciziei de sancţionare disciplinară nr. (…).

Curtea reţine şi împrejurarea că sancţiunea concedierii disciplinare a fost aplicată de apelantă cu respectarea prevederilor art. 250 C. muncii, respectiv sancţiunea aplicată este proporţională cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârşită; gradul de vinovăţie a salariatului; consecinţele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. În acest sens, au fost avute în vedere modalitatea concretă de săvârşire a faptei, respectiv refuzul de predare a cheilor autocamionului şi a talonului maşinii, indisponibilizarea camionului prin care firma îşi putea îndeplini obiectul de activitate, precum şi faptul că anterior, în luna februarie a aceluiaşi an, intimatul fusese sancţionat cu avertisment scris exact pentru refuzul de predare a cheilor autocamionului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 480 alin. (2) C. pr. civ., Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentinţa apelată în sensul că va respinge acţiunea în integralitate ca neîntemeiată.

Publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII” cu numărul 5 din data de 31 octombrie 2019